Pentru prima dată în acest sezon, vâlceanul Andreas Casoni reușește să se impună la OPEN în cadrul etapei a treia ce s-a ținut pe traseul elvețian Saint Ursanne.
Membrul echipei Wacky Races Vâlcea pe Skoda Fabia Hillclimb a câștigat și la clasa Ultimate.
Acesta ne-a declarat: "A fost o etapă frumoasă, ușor înclinată spre stilul meu de condus, aș putea spune. Mă bucur de victorie și de treapta urcată în clasamentul general. Legat de timpi sunt puțin de tot dezamăgit, am decis ca și etapa trecuta să merg foarte safe, iar diferența a fost destul de mare față de antrenamente. Overall ne-am distrat și pot zice că am început anul cu dreptul."
Etapa a fost de bun augur pentru Andreas, acesta urcând pe primul loc în clasamentul OPEN cu 58 de puncte, iar la Ultimate este lider detașat cu 75 de puncte după trei victorii consecutive.