Radu Tamaș: "Sunt mulțumit cu locul pe care l-am luat în campionat"

0

Radu Tamaș a reușit în acest sezon din Digital Rally Series să termine în postura de vicecampion la H2 Classics, fiind cel mai bine clasat pilot cu o mașină cu tracțiune spate. El ne-a povestit despre cum i s-a părut lui evoluția sa în sezonul ce tocmai s-a încheiat.

"Sincer să fiu, am fost plăcut surprins de oamenii care au venit să participe. Fiind un campionat românesc mă gândeam că voi gasi doar romani dar se pare că am atras atenția și unora de peste hotare. Cât despre campionat in sine, pot spune că a fost dificil. Comparativ cu celelalte campionate generate de joc, acesta a fost mult mai bine gândit, astfel incat să includă și multe etape pe ploaie, noapte, ninsoare etc. Toate elementele naturii au fost împotriva pilotului, încercând să îl încetinească. Până la urmă, aici se vede adevărata diferență dintre piloți. Pe vreme frumoasă cu soarele pe cer, toată lumea știe să mearga tare. Dar pe ploaie torențială în mijlocul nopții pe un traseu de macadam... acolo iese la iveală talentul fiecăruia. Mie mi-au plăcut mult aceste obstacole si mi-ar plăcea să vad efectele vremii asupra unei curse în mai multe campionate online. 

Sunt mulțumit cu locul pe care l-am luat în campionat. Este prima dată când particip la ceva de genul și chiar nu am știut la ce să mă aștept. Locul 2 la clasamentul mașinilor istorice mi se pare chiar ok pentru un debutant. Aș fi putut merge să joc în liga mare cu mașinile R5, dar din punctul meu de vedere, este mult mai dificil și sentimentul de reușită este mult mai mare când pilotezi mașini mai vechi. Pe lângă asta, tracțiunea spate va fi mereu mai distractivă decât cea integrală. Nu mai rapida, dar cu siguranțâ vei avea un zâmbet mai mare pe fațâ.

Apoi, când vine vorba de greșeli, au fost destule..Țin bine minte că la raliul din America am luat zborul și m-am împlantat direct într-un buștean. A fost un miracol că nu am fost descalificat instant, având in vedere viteza pe care o aveam. Dar până la urmă e un joc, așa că nu mă plâng că am rămas în viațâ. Ce s-a stricat totuși a fost o roată, fără care a trebuit să termin etapa plus încă una. Abia apoi am putut repara mașina.

Acestea fiind spuse, mi-a făcut plăcere să particip la acest sezon de raliu. Sper să mai existe altele și chiar să inspire pe alții să facă un campionat de genul. Motorsportul în România nu primește destulă atenție fațâ de cât merită. Aici vorbesc mai ales de cel din lumea reală. Campionatele virtuale cu siguranță vor atrage mai mulți oameni în această comunitate, fiind mult mai accesibile." ne-a declarat Radu.

Radu a fost o prezență constantă pe podium la H2 Classics, acesta terminând sezonul pe locul 2 cu 90 de puncte în dreptul său. A pilotat un Ford Escort MK2.

About the author

Comentez curse reale și digitale din 2021, scriu despre motorsport din 2017, iar din 1997 îmi place carnea la grătar 🔥

0 Responses

Leave a Reply