Reacțiile topului 3 de la Clasa WRC după Trofeul Poiana Brașov

0

Clasa dedicată modelelor de raliu a adus un spectacol desăvârșit pe traseul de la Poiana Brașov.

Câștigător la etapa asta a fost vâlceanul Andreas Casoni, iar el a spus:

"A fost una dintre cele mai frumoase etape. Poiana rămâne în continuare o etapă specială, cred eu, pentru toți dintre noi. Mă bucur ca am reușit să particip la această etapă și totodată să o câștig împotriva unei clase “mai potrivită” pe acest fel de traseu. A fost o surpriză plăcută să aflu ca doar cu 4 prezențe din 6 etape, am terminat campionatul pe podium la open. Mi-a făcut plăcere ca am avut cu ce să ajut echipa DRS, cât și alți colegi. Aș face-o din nou, fără să mă gândesc. Am întâlnit oameni frumoși, serioși și cel puțin la fel de pasionați de fenomen ca și mine. Să ne revedem la cât mai multe competiții, sa fim sănătoși și rapizi!"

Singura prezență feminină, brașoveanca Inez Soos, a prins locul al treilea și tânăra ne-a zis:

"Poiana mi-a adus podiumul la finalul sezonului în clasamentul general al clasei WRC.  Poiana este una dintre probele mele preferate,, tehnic și spectaculos în același timp, iar asta o face o provocare frumoasă pentru orice pilot. Am pornit la start cu gândul că pot obține un rezultat bun și cu dorința de a termina pe podium. Pe parcursul cursei am încercat să rămân concentrată, să păstrez un ritm constant și să profit de fiecare oportunitate pe care mi-a oferit-o traseul. Atmosfera, adrenalina și lupta cu secundele au făcut ca această etapă să fie una memorabilă. Locul 3 la această etapă mi-a adus un loc pe podium în clasamentul general al clasei WRC. Este o satisfacție mare și o confirmare a muncii depuse. Felicit fiecare concurent – a fost un campionat frumos, care mi-a adus multe bucurii. Mulțumesc organizatorilor pentru oportunitatea de a concura și sunt extrem de recunoscătoare că am făcut parte din acest campionat, chiar dacă m-am alăturat începând doar cu etapa a treia."

Chiar dacă nu a prins podiumul, Radu Popa de la Underdog Racing a reușit să devină campion național, iar băcăuanul a declarat:

"Pot spune c[ s-a vazut enorm evoluția campionatului în acest sezon, iar ultima etapă a fost una foarte frumoasă. Datorită avansului de puncte am avut parte de o etapă în care mi-am permis să merg mai relaxat și să folosesc mai mult frâna de mănă, ceea ce m-a bucurat enorm. Felicitari tuturor concurenților și multe mulțumiri lui Andreas pentru sfaturile oferite de-a lungul sezonului. De asemenea, felicitari organizatorilor pentru această etapă de top, cât și pentru acest sezon minunat. Ne vedem la următorul!"

Radu devine campion cu 60 de puncte, Andreas vine pe 2 la doar 6 puncte în spate, iar Inez termină pe 3 sezonul cu 44 de puncte, toți cei trei piloți folosind Ford Puma Rally1.

Foto-Andreas Casoni

About the author

Comentez curse reale și digitale din 2021, scriu despre motorsport din 2017, iar din 1997 îmi place carnea la grătar 🔥

0 Responses

Leave a Reply