Trofeul Transfăgărășan a adus la clasa WRC, mult show pe urcarea ce duce către Bâlea Lac, cât și un nume deja obișnuit cu victoria la grupa aceasta.
Este vorba despre Andreas Casoni ce reușește să se impună pentru a treia oară la clasă cu al său Ford Puma Rally1, iar vâlceanul ne-a spus:
"Cred că a fost cea mai frumoasă etapă din sezon. Tehnică, denivelată și cu puțină aderență pe unele viraje. Spre deosebire de celelalte etape, am fost puțin prea relaxat. Trecem la pierdute și ne vom concentra mai bine de data viitoare. Mulțumim încă o dată organizatorilor și participanților pentru etapă, foarte puține incidente și din ce în ce mai multă calitate și profesionalism în organizare, cât și în transmisiunea live."
O mare surpriză ne-a adus-o Inez Soos, tânăra brașoveancă ce a utilizat tot Puma Rally1 reușind să sosească pe treapta a doua a podiumului.
"Podium pe Transfăgărășan – o etapă plină de adrenalină, emoții și focus total. Locul 2 la clasa WRC, într-un campionat de care sunt mândră să fac parte. Deși este complet diferit de un meci de tenis (sportul pe care îl practic), emoțiile, concentrarea și dorința de a câștiga sunt exact aceleași. Mulțumesc organizatorilor pentru această experiență extraordinară și felicitări tuturor participanților! Ne vedem la Rânca!" a declarat Inez după cursă.
Ultima treaptă a podiumului i-a revenit lui Radu Popa, pilotul Underdog Racing folosind și el la rândul lui, Ford Puma Rally1.
Radu ne-a spus următoarele impresii după etapă: "A fost o etapă tehnică și cu destul de puțin loc pentru greșeli. Din păcate în ambele urcari am avut probleme, în prima fiind puțin prea aproape de a sări afară si de a abandona, dar sunt mulțumit că nu a fost cazul. Per total sunt mulțumit de rezultat, deși timpul diferă față de cel din antrenamente, e un loc 3 cinstit"
În clasamentul categoriei, Radu este lider cu 37 de puncte, Andreas ocupă locul 2 (33p), iar Inez este clasată pe locul 6 cu 18 puncte la activ.
Foto-Andreas Casoni


