Etapa croată Buzetski Dani a adus o luptă frumoasă pentru victorie la clasa TCR.
Eduard Deaconu pe Cupra Leon TCR obține victoria la clasa asta, iar el ne-a declarat:
"Etapa de la Buzetski Dani a venit cu o surpriză pentru mine și mai exact cu un loc 1 pe podium. După prima manșă aveam asigurat locul 2, dar "adversarul" meu a hotărât să îmi facă o surpriză și să îmi cedeze locul lui pe podium. Felicitări tuturor participanților, în special juniorilor pentru performanțele lor și felicitări și mulțumiri organizatorilor pentru ceea ce fac pentru noi."
Pe locul 2 s-a clasat Cosmin Dărescu ce a concurat pe un Hyundai Elantra TCR.
"În primul rând, felicit toți participanții clasei TCR. A fost o manșă extrem de strânsă și echilibrată, pe un circuit tehnic și îngust, care m-a obligat să adopt un stil de pilotaj atent și calculat pentru a evita greșelile. După prima urcare, când m-am văzut pe prima poziție a grilei, optimismul a urcat instant. Am încercat să îmbunătățesc acel timp, însă două erori costisitoare mi-au amintit că acest sport nu iartă. Mulțumesc staff-ului pentru organizarea impecabilă a acestei etape — a fost o adevărată plăcere să concurez. Sunt extrem de bucuros că am reușit să urc pe podium, iar pentru următoarea cursă voi pregăti tot ce este necesar pentru a menține ritmul cu ceilalți participanți." a declarat acesta.
Ultima treaptă a podiumului i-a revenit lui Răzvan Pahonțu ce a mers și el, tot pe o Cupra Leon TCR.
Răzvan a spus: "Etapa nu a decurs așa cum îmi doream, foarte multe greșeli datorate lipsei de încredere în noul material și-au pus amprenta. Mă bucur totuși că am ajuns la final și am reușit clasarea pe podium. Gândul meu zboară către urmatoarele etape unde voi încerca să îndeplinesc ceea ce nu am reușit în această etapă. Felicitari tuturor participanților și ne revedem la următoarele etape!".


