Reacțiile piloților de la Clasa 2 după etapa de la Poiana Brașov

0

Ultima etapă a adus surprize la Clasa 2, podiumul fiind format numai din modele Ford Puma Rally1.

Câștigător a fost sibianul Rareș Fetean ce a reușit să se impună pentru prima dată la această categorie.

"Victoria dorită în cursa anterioară a venit la ultima etapă a sezonului, dar în absența campionului Răzvan Pahonțu și cu probleme pentru Ionuț Verdeș în timpul cursei. Am avut două urcări foarte bune, traseul de la Poiana fiind preferatul meu dintre cele trei pe care am participat. Îi felicit pe Dani și Ștef pentru podium, pe toți participanții pentru dueluri și să ne luptăm de la egal la egal și în următoarele sezoane DRS." ne-a spus Rareș.

Pe locul 3 îl întâlnim pe localnicul Ștef Raita, el fiind la cea de-a doua clasare pe podium din acest sezon.

"Fiind din Brașov, așteptam Poiana cu sufletul la gură, dar cum de multe ori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, din cauza programului încărcat am reușit sa fac doar 6 urcări de antrenament înainte de concurs. Astfel, locul al 3-lea obținut in aceasta etapă este mai mult decât mulțumitor, în încheierea unui campionat pe care l-am început la mijlocul său, dar în care a fost o plăcere să particip. Le mulțumesc încă o dată organizatorilor pentru cadrul oferit, voi reveni cu drag la etapele desfășurate pe Assetto Corsa (coastă, rally, etc), setup-ul actual fiind nepermisiv pentru jocuri mai "complexe". Vreau să îi felicit pe toți participanții pentru ritmul din ce în ce mai ridicat al competiției. Mă bucur că iată și în iarnă am luat o "gură" de aer proaspăt când vine vorba de racing. Max gas!" a declarat Ștef.

La final de sezon, Rareș termină pe locul 3 cu 61 de puncte, iar Ștef încheie pe 5 cu 52 de puncte.

About the author

Comentez curse reale și digitale din 2021, scriu despre motorsport din 2017, iar din 1997 îmi place carnea la grătar 🔥

0 Responses

Leave a Reply