Reacțiile piloților de la Clasa 3 după etapa de la Poiana Brașov

0

Lupta pentru titlul clasei 3 s-a dat chiar în ultima etapă pe traseul de la Poiana Brașov.

Pe locul 1 a terminat Andrei Lascu pe Subaru Impreza WRC, iar cu această victorie a obținut și titlul clasei.

"Această etapă de casă, fiind Poiana Brașov a fost o etapă de succes, deoarece am reușit în a câștiga-o și în a deveni campion la clasa a 3-a. Poiana Brașov pentru mine este și va rămâne un traseu de suflet, deoarece este unul dintre cele mai jucate trasee de către mine pe Assetto Corsa și pe care nu mă plictisesc niciodată. Și aș dori să îi mulțumesc lui Vlad Bocovanu  pentru că m-a introdus în acest campionat de viteză în coastă digitală, și pentru că de la el, am reușit să învăț foarte multe lucruri, și îl felicit pentru rezultatele acumulate în acest sezon cu o mașină nu prea ușoară de condus și victoriile din acest sezon sunt datorita și lui. Acesta a fost primul sezon al meu din DRS, și sunt foarte mulțumit de aceste rezultate și sunt plăcut impresionat, deoarece nu mă așteptam să devin campion la clasa 3. Pot spune că sunt plăcut impresionat de performanțele mele și că am evoluat în mai bine. Aștept cu mare drag următorul sezon ! " a declarat Andrei.

Locul 2 i-a revenit localnicului Vlad Bocovanu ce a concurat pe Renault Megane Coupe.

"Etapa finală a sezonului mi-a adus atât locul al doilea în cadrul etapei, cât și statutul de vicecampion la clasa 3. A fost un sezon plin de trasee interesante, cu suișuri și coborâșuri, și cu rezultate bune, având în vedere performanța mașinii. Aștept cu nerăbdare urmatoarul sezon, în care sper că voi avea un parcurs mai bun, poate cu un material nou! Îl felicit pe Andrei Lascu cu ocazia victoriei și a obținerii titlului de campion la clasa 3, un rezultat incredibil, dar și pe organizatorii acestui sezon interesant!" ne spune Vlad.

Locul 3 a fost ocupat de Eduard Gîrbacea pe un BMW M3 E30, pentru el fiind prima sa clasare pe podium.

"Etapa din Brașov a fost preferata mea, deoarece locuiesc în Brașov și sunt spectator la etapele de viteză în coastă de aproximativ 10 ani de zile, iar rezultatul final a fost unul surprinzător, nu mă așteptam să iau locul 3. Despre sezon nu pot spune atât de multe, deoarce am aflat de curând de această comunitate și m-am înscris destul de târziu. Aștept cu nerăbdare sezonul următor și sper să avem cat mai multe trasee din România." a zis Edi.

La final de sezon, Lascu devine campionul clasei cu două victorii și 104 puncte acumulate, Bocovanu vine pe 2 cu 88 de puncte și o victorie la activ, iar Gîrbacea închide sezonul pe locul 8 cu 25 de puncte.

About the author

Comentez curse reale și digitale din 2021, scriu despre motorsport din 2017, iar din 1997 îmi place carnea la grătar 🔥

0 Responses

Leave a Reply